28
2019
Cum folosim florile, frunzele si fructele de soc in mod corect si avantajos pentru sanatate
Socul este un arbust de la care se pot folosi in scop medicinal florile, fructele si chiar frunzele. Florile de soc sunt adesea folosite pentru proprietatile anti-catarale, antispasmodice si diaforetice pe care le au, gratie continutului ridicat in vitamina C, mucilagii, saponozide, taninuri, acid ferulic si cafeic. Socul este cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru efectele pozitive pe care le are asupra sanatatii, dar si pentru preparatele delicioase rezultate din fructele si din florile lui.
Beneficiile socului asupra sanatatii
Fructele de soc au proprietati si indicatii terapeutice. Acestea au efecte diuretice, laxative, antigripale si anti-obezitate. Frunzele de soc au efect emolient, expectorant, diuretic si diaforetic, cu un continut ridicat de vitamina C, vitamine din complexul B, taninuri si aminoacizi, acid citric si malic.
Socul are utilizari terapeutice multiple, fiind denumit de specialisti „o farmacie in sine”. Initial, socul a fost folosit ca un remediu pentru gripa si raceala, stimuland transpiratia si scazand febra. Ceaiul de flori de soc are un rol important in eliminarea si fluidificarea mucusului in caz de infectii respiratorii grave, precum sinuzita, bronsita si gripa.
Totodata, se gasesc pe piata diferite preparate pe baza de flori de soc, cu efecte diaforetice si antitusive, cu efecte expectorante, emoliente si imunostimulatoare, fiind ideale in tuse, febra, viroze si stari gripale. Pe langa florile de soc, se folosesc si fructele de soc, utile in febra si in catar respirator, avand efecte similare cu cele ale afinelor. Fructele de soc sunt indicate in anemie si reumatism, cu o actiune usor laxativa si antispasmodica la nivelul tractului digestiv.
Extern, fructele de soc se pot folosi pentru a trata, calma si vindeca ranile, arsurile, taieturile si vanataile umflate. Infuzia de soc poate fi aplicata extern si folosita la spalaturi in durerea si inflamarea ochilor. Florile de soc se prepara sub forma de infuzie: o lingura de floare de soc la o cana de apa clocotita, care se consuma seara, inainte de culcare. Din fructele de soc se prepara un decoct dintr-o lingura de fructe uscate la o cana de apa si se consuma cate 2-3 cani pe zi. Fructele de soc pot fi folosite si la prepararea de dulceata, cidru si sirop.